Misiune

 

Misiunea multumirii

Ce avem fara sa fi primit de la Dumnezeu? Tot ce am primit de la Dumnezeu inseamna binecuvantare. Credinciosul multumit este fericit. Un om multumit stie sa aprecieze fiindca are, desi nu merita; stie sa fie implinit cu ceea ce are si cat are; stie sa multumeasca Domnului Dumnezeu, familiei, semenilor; stie sa daruiasca din ceea ce are, dupa modelul oferit de Dumnezeu.

Multumirea este recunostinta pentru binecuvantarile primite. Aceasta poate fi descrisa astfel: este o jertfa spirituala – Psalmul 116:17, este o datorie – 2Tesaloniceni 2:13, este neincetata – Efeseni 1:16, este spontana – Filimon 1:3, este in Numele Domnului Isus – Efeseni 5:10, este voia lui Dumnezeu – 1Tesaloniceni 5:18, este tema cerului – Apocalipsa 7:12.

I. Multumirea insotita de lauda este o porunca

1. O intalnim in Vechiul Testament:

  • In cartea Psalmilor – Psalmul 71:5; 107:1; 118:1; 136:1-3
  • In cartea profetilor – Isaia 12:4; Ieremia 33:11

2. O intalnim in Noul Testament:

  • Efeseni 5:20; Filipeni 4:6; Coloseni 3:15, 17; 1Tes. 5:18

II. Motive de multumire si de lauda

  1. Pentru bunatatea si dragostea lui Dumnezeu – 1Cronici 16:34; 2Cronici 20:21; Ps.118:29;
  2. Pentru faptele minunate ale lui Dumnezeu – Psalmul 75:1; 107:8, 15, 21, 31; 1Tim.6:6-8;
  3. Pentru protectia lui Dumnezeu – Psalmul 56:12-13;
  4. Pentru izbavire si mantuire – 1Cronici 16:35; Psalmul 118:21;Romani 7:24-25;2Cor. 9:15;
  5. Pentru intelepciune – Daniel 2:23;
  6. Pentru oamenii care se intorc la Dumnezeu – 1Tesaloniceni 1:2; 2:13;
  7. Pentru raspunsul la rugaciune – Ioan 11:41;
  8. Pentru Cina Domnului – 1Corinteni 11:24;
  9. Pentru hrana zilnica – Matei 14:19; Ioan 6:11, 23; 2Corinteni 9:12; 1Timotei 4:3-5;
  10. Pentru credinta, nadejde si dragoste – Romani 1:8; Coloseni 1:3-5; 1Tes.1:2-4;2Tes.1:3-4;
  11. Pentru harul lui Dumnezeu – 1Corinteni 1:4;
  12. Pentru vindecare – Luca 17:15-16;
  13. Pentru victorie asupra pacatului si a mortii – 1Corinteni 15:54-57;
  14. Pentru toti oamenii – 1Timotei 2:1;
  15. Pentru toate lucrurile – Efeseni 5:20; 1Tesaloniceni 5:18.

III. Moduri de a multumi si de a-L lauda pe Dumnezeu

  1. Prin cantec – Psalmul 28:7; Neemia 12:27, 31, 40; Coloseni 3:16-17;
  2. Cu instrumente muzicale – 1Cronici 25:1;
  3. Prin rugaciune – Romani 1:8-10; 1Corinteni 1:4-9;
  4. Aducand jertfe – Levetic 7:12-15; Psalmul 56:12; 2Corinteni 9:12-15;
  5. Prin inchinarea inaintea lui Dumnezeu – Psalmul 100:2-4; Evrei 12:28;
  6. Vorbind despre Domnul Isus – Luca 2:37-38;
  7. Traind o viata sfanta – Romani 12:1; 1Corinteni 6:20.

1Tesaloniceni 5:18, ne indeamna: “Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; cãci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.”

Pastor Ion Damian

Faptele Apostolilor 1:8

Atunci cand vorbim despre latura misionara a bisericii de cele mai multe ori credem ca ea este doar ceva aditional si nu ceva primordial. De aceea afirmatia ca “biserica ori este misionara ori nu este biserica  deloc” poate ca ni se pare de multe ori a fi o afirmatie dura insa vom vedea care este scopul dorit de Dumnezeu in ce priveste misiunea si evanghelizarea.

Inceputul misiunii in Noul Testament

  • FA.1:8 “Ci voi veti primi o putere, cand se va pogori Duhul Sfant peste voi, si-Mi veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudea, in Samaria, si pana la marginile pamantului.”
  • In capitolul 1 s-a implinit misiunea cu privire la Ierusalim, in capitolul 8 – Iudea, in capitolul 8:4 – Samaria, in capitolul 10 – Neamuri, iar in capitolul 13 – Evanghelia a aguns pana la marginile pamantului.

Baza

  • In aceasta lucrare de misiune trebuie sa se tina cont de faptul ca evanghelizarea este strans legata de numele si persoana Domnului Isus. In Mt.28:18-20 ”Toata puterea mi-a fost data in cer si pe pamant. Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.”
  • Domnul Isus afirmă ca :”Eu sunt cu voi…”,aratand sustinerea de care El ne face parte in aceasta lucrare. In Ioan 20:21 este o alta afirmatie prin care Domnul Isus se identifica cu viata de misiune si ne arata ca El insusi a implinit aceasta porunca. De aceea El zice: ”Cum m-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimet si Eu pe voi.”

Pregatirea Bisericii

  • Intrebarea care se ridica este daca poate orice biserica sa faca misiune si oricand sau daca este nevoie mai  intai de o perioada de formare si de pregatire a bisericii pentru aceasta lucrare. Aceasta problema o vedem tratata de postolul Pavel cu privire la biserica din Corint. In capitolul 14 din I Corinteni, Pavel ii catalogheaza pe toti cei care nu au intelepciunea de adaptare ca fiind “copii la  minte”. De aceea inainte de a merge la altii biserica trebuie sa se edifice mai intai pe ea.

Fondatorul

  • In Mt 16:13 Domnul Isus ii intreba pe ucenici ce cred oamenii despre persoana Sa iar Petru ii raspunde in versetul 16 “Christos” care este echivalentul evreiescului Mesia. Fondatorul bisericii este Domnul Isus Christos. El face ca biserica sa fie diferita de orica alta miscare, organizatie sau societate. Compusa din persoane, organizata in slujire-munca şi  unita prin decizie, biserica  este distincta de  de oricare alta societate prin prezenta şi scopul Domnului Isus.

Fondarea

  • Efeseni 2:20 spune “…piatra din capul unghiului fiind Isus Christos”, observam faptul ca desi misiunea si evangelizarea se face cu oameni si chiar daca se recunoaste aportul prorocilor si al apostolilor, vedem ca centrul bisericii si al misiunii ramane “piatra din capul unghiului”, adica Domnul Isus Christos.

Trasaturile

  • Tot in Matei 16:18, Domnul Isus numeste biserica ca fiind “biserica Mea” aratand astfel ca ea trebuie sa apartina lui Christos. In acelasi timp, cuvantul biserica este tradus aici adunarea acelor “chemati afara” aratand ca cei chemati din lume – daca au iesit in totalitate, sunt ai lui Christos.

Viitorul

  • Mt.16:18 ,,Si Eu îti spun: tu esti Petru, si pe aceastã piatrã voi zidi Biserica Mea, si portile locuintei mortilor nu o vor birui.” Cand privim lucrurile din aceasta perspectiva nu ne este greu sa vedem biruinta pe care o da Dumnezeu in lucrarea de misiune, viitorul evanghelizarii si misiunii nu sta in puterea organizatiilor crestine sau necrestine ci in puterea lui Dumnezeu.

Functionarea

  • Biserica trebuie sa misioneze, ei ii este data autoritatea care vine de la Dumnezeu. Acest lucru este aratat şi in Matei 16:19, in care bisericii ii este  data autoritate şi putere: ”I-ti voi da cheile Imparatiei cerurilor si oirce veti lega pe pamant, va fi legat in ceruri si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat in ceruri”

 

 

Slujitorul lui Dumnezeu

Marcu 10:28-45

  • Slujitorul lasă totul pentru Dumnezeu

Cuvantul ’’lasă’’ din greaca „afiemi” = a trimite, a da drumul, a permite, a îngădui, a da voie, a parasi, a lăsa, a se îndepărta. Este acelaşi cuvânt folosit si in Mc.10:14 sau Mt.13:36. Lasă casa, isi face timp sa lase casa sa facă o slujire pentru Dumnezeu; Lasă familie, isi face timp sa lase familia si sa se retragă sa fie doar el si Dumnezeu; Lasă holda, isi face timp sa lase preocuparea materiala pentru cea spirituala.

  • Slujitorul slujeşte in smerenie

Cererea nelegitima a fiilor lui Zebedei. „da-ne” vine din verbul gr. didomi = a da, a dărui, a înmâna, a transmite, a încredinţa, a lăsa in seama cuiva, a da înapoi, a returna, a da rod (despre plante), a dărui (in sensul jertfei, sacrificiului). Acelaşi CV. gr. este folosit in Lc.22:19, când Domnul Isus spune: „Acesta este trupul Meu, care se dã pentru voi; sã faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” In timp ce fii lui Zebedei folosesc verbul „a da” ei aşteaptă o poziţie, insa când Domnul Isus foloseşte acest cuvânt, El aşteaptă sa Se jertfească pe Sine. Slujitorul slujeşte dezinteresat de un câştig de pe urma slujirii sale. Lasă ca Domnul sa rasplateasca.

  • Slujitorul urmează modelul Domnului Isus

Fiul Omului a venit ca sa slujească; Dorinţa Domnului Isus; Fermitatea Domnului Isus; Planul Domnului Isus; Fiul Omului a venit sa-Si dea viata. Este folosit acelaşi cuvânt in gr. ca in vs. 37 – verbul didomi. In timp ce Iacov si Ioan cereau Domnului sa le dea o poziţie, Domnul Isi dădea viata Lui in slujire. In timp ce fii lui Zebedei considerau ca trebuie sa primească, Domnul ii invata ca trebuie sa ofere mai intai: Scopul slujirii Domnului Isus; Eficienta slujirii Domnului Isus – „sa-Si de viata răscumpărare pentru mulţi!”

  • Slujitorul este răsplătit de Dumnezeu

In veacul acesta; Deşi cuvântul „primească” este folosit in lb. rom. la prezent,   verbul in gr. (lambano – a primi) este la viitor – va primi = fapt care arata ideea ca după ce omul lasă totul pentru Dumnezeu va primi răsplata de la El. Va primi „de o suta de ori mai mult” = o răsplata îmbelşugata. Aşa cum doar Domnul poate răsplăti. In veacul viitor: Viata veşnica; Slujitorul primeşte maximul pe care îl poate primi ca răsplata, atât pe pamant, cat si in veşnicie. Ce câştig!

 

Sfaturi pentru slujitor!

  • Sa slujeşti lumea nu foloseşte la nimic, ci dimpotrivă este periculos!

Matei 16:26-27 „Si ce ar folosi unui om sã câştige toatã lumea, dacã si-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul sãu? Cãci Fiul omului are sã vinã în slava Tatãlui Sãu, cu îngerii Sãi; si atunci va rãsplãti fiecãruia dupã faptele lui.”

  • Sa slujeşti doar lui Dumnezeu, aşa este Biblic!

Matei 4:10  „Pleacã, Satano” i-a rãspuns Isus. „Cãci este scris: „Domnului, Dumnezeului tãu sã te închini si numai Lui sã-I slujeşti.”

  • Sa slujeşti urmându-L pe Domnul Isus!

Ioan 12:26  „Dacã Îmi slujeşte cineva, sã Mã urmeze; si unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu. Dacã Îmi slujeşte cineva, Tatãl îl va cinsti.”

  • Sa slujeşti din lăuntrul fiinţei tale!

Romani 1:9 „Dumnezeu, cãruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Sãu, îmi este martor cã vã pomenesc neîncetat în rugãciunile mele,”

  • Sa slujeşti lui Dumnezeu in ciuda ofertei lumii!

Filipeni 3:3„Cãci cei tãiati împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lãudãm în Hristos Isus, si care nu ne punem încrederea în lucrurile pãmântesti.”

  • Sa slujeşti pe pamant ca sa poţi sluji si in cer!

Apocalipsa 7:13-17  „Si unul din bãtrâni a luat cuvântul, si mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrãcati în haine albe, cine sunt oare? Si de unde au venit?”  „Doamne” i-am rãspuns eu „Tu ştii”. Si el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei si-au spãlat hainele, si le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, si-I slujesc zi si noapte în Templul Lui. Cel ce sade pe scaunul de domnie, Îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altã arsitã. Cãci Mielul, care stã în mijlocul scaunului de domnie, va fi Pãstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, si Dumnezeu va şterge orice lacrimã din ochii lor.”

  • Sa slujeşti ca un rob a lui Dumnezeu pe pamant, ca sa sa fii rob binecuvântat in Imparatia Sa!

Apocalipsa 22:3  „Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.”

Conferinta UBR la Radna, Misiunea Rurala

Misiunea Rurala

Din datele pe care noi le avem credem ca este pentru prima data cand in Romania s-a organziat de catre UBR o conferinta destinata exclusiv misiunii rurale, ce a avut titlul “Misiunea rurală între obstacole şi oportunităţi.” Aceasta conferinta a avut loc in data de 25 Februarie 2011 in Radna, jud Arad si a intrunit un numar de aproximativ 80 de participanti.

La aceasta intalnire s-a remarcat interesul fratilor din conducerea cultului si conducerea comunitatii de Arad manifestat prin participarea presedintelui UBR si a vice-presedintelui cu misiunea din UBR, cat si presedintele comunitatii de Arad impreuna cu vice-presedintele responsabil cu misiunea. Din nou, Departamentul de Misiune a fost ajutat in organizare de catre biserica locala, de data aceasta din Radna, prin implicarea directa a pastorului dar si a mai multor frati dedicati din aceasta localitate.

Problemele slujirii la sate sunt multiple si de aceea am incercat impreuna sa identificam raspunsul la intrebarea: “Ce obstacole întâmpinăm în lucrarea de la sate?” Am observat multiplele provocari generate atat de piedicile din exterior cat si dificultati interne ale bisericilor noastre. Si pentru ca am dorit sa analizam si aspectele pozitive am incercat sa raspundem impreuna la o a doua intrebare: Ce oportunităţi oferă mediul rural în slujire? Aici ne-am dat seama ca mai bine ne focalizam pe puterea lui Dumnezeu si ceea ce lucreaza El astazi in mediul rural, mai de graba decat sa fim orbiti de barierele puse lucrarii. In finalul intalnirii, mai multe proiecte au fost discutate impreuna cu unele exemple de conlucrare relevante pentru lucrarea din mediul rural. Concluziile acestei conferinte vor fi puse la dispozitie fratilor, la cerere, celor interesati de o astfel de slujire.

Ne rugam ca Dumnezeu sa continue sa binecuvinteze slujirea la sate a tuturor fratilor din Romania si ne rugam si dorim sa vedem transformarea societatii noastre prin Cuvantul Lui sfant.

Slujim împreună,

Alexandru Vlasin

Coordonator Departament de Misiune,

Uniunea Bisericilor Crestine Baptiste din România

www.uniuneabaptista.ro, misiunebaptista@gmail.com

 

 

Astăzi este timpul slujirii generaţiei noastre

Ce vom lasa in urma noastra?

In călătoria noastră spre veşnicie trecem prin incercări, greutăţi, bucurii, uneori căderi, insă suntem mereu biruitori impreună cu Domnul Isus. Cel mai important lucru este increderea in Dumnezeu şi credincioşia noastră faţă de El. Ferice de cei care işi incheie călătoria alături cu Domnul Isus (Apoc.14:13). Credincioşii vor rămane pentru totdeauna cu Domnul (1Tes.4:14–18).

Cand Biserica se roagă trăieşte prin puterea rugăciunii şi se poate avanta in slujirea si in misiunea lui Dumnezeu. Slujirea este la indemana fiecărui credincios, aceasta cultiva smerenia, atinge inima şi produce roade. Ştim ce ne cere Domnul să facem, insă există şi pericolul de a dilua voia şi planul Domnului cu dorinţele şi gandurile proprii. Cand facem ceea ce trebuie să facem, suntem binecuvantaţi de Dumnezeu. Privind retrospectiv viaţa, am dori de multe ori să fim din nou copii sau tineri pentru a putea lua totul de la inceput. Cu un sentiment de neimplinire, de insatisfacţie, mulţi dintre noi ne simţim secătuiţi de puteri in faţa tuturor cerinţelor vieţii, iar gandul la viitor ne umple de o şi mai mare nelinişte. Cu mintea răscolită, probabil te intrebi: „Voi fi capabil să realizez ceva in anii ce vor urma?” Totul depinde de modul in care folosim fiecare lună, săptămană, zi, oră, minut sau secundă: „Invaţă-ne să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă inţeleaptă!” (Psalmul 90:12) Timpul reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale „patrimoniului” pe care il avem in viaţă, iar controlul asupra timpului poate face diferenţa dintre succes şi eşec. Oare focul jertfei noastre, cum arde pe altarul lui Dumnezeu? Oare suntem plini de dragoste faţă de Dumnezeu arătandu-I aceasta zilnic prin ceea ce Ii oferim, fiind responsabili de realitatea trăirii noastre in prezenţa Lui – „Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.” Levetic 6:13 Superficialitatea este o mare ispită a zilelor noastre. Azi este nevoie, nu de mai mulţi oameni inteligenţi, ci de oameni profunzi.

Să petrecem tot mai mult timp in părtăşie cu Dumnezeu citind şi meditand la Cuvantul Lui. Este dureros pentru că azi mulţi creştini nu mai citesc Scriptura ca să mediteze personal la Cuvantul Domnului, ci se mulţumesc doar cu faptul că li se citeşte la biserică. In felul acesta unii creştini urmează un fel de tradiţie orală, fiindcă işi aduc aminte că parcă cineva ar fi spus ceva şi nu ei au citit despre acel ceva.

Pasiunea pentru misiune trebuie să-l insufleţească pe fiecare credincios. Facă Bunul Dumnezeu ca tot mai multe inimi să-şi găsească bucuria şi implinirea slujind in lucrarea Lui prin darurile primite de la Duhul Sfant. Fie, cu ajutorul Domnului, să valorificăm orice oportunitate deschisă de El in vestirea Evangheliei atat in cadrul bisericii locale, cat şi in orice alt loc din societate.

Inaintaşii nostri credincioşi şi-au făcut partea inaintea Domnului şi au lăsat in urma lor o lucrare bine făcută, iar noi suntem chemaţi să o ducem mai departe. Oare ravna, inţelepciunea, credincioşia şi jertfa care au caracterizat generaţiile anterioare ne insoţesc şi pe noi astăzi? Generaţiile anterioare şi-a făcut datoria, iar acum se bucura alături de Dumnezeu pe care L-au slujit. Astăzi este randul generaţiei noastre. Aşa cum noi scriem astazi despre generaţia trecută, generaţia care va veni va scrie despre generaţia noastră. Oare ce lăsăm in urmă ca istoria să consemneze? Cu ajutorul lui Dumnezeu, dorim din toată inima să fim creştini autentici şi o biserică relevantă societăţii faţă de care suntem responsabili, inaintea lui Dumnezeu, să-i vestim Evanghelia.

Pastor Ion Damian

 

 

PASIUNE PENTRU MISIUNE

Începutul misiunii in Noul Testament este prezentat in Faptele Apostolilor 1:8 “Ci voi veţi primi o putere, când se va pogori Duhul Sfânt peste voi, si-Mi veţi fi martori in Ierusalim, in toata Iudea, in Samaria si pana la marginile pamantului.” In capitolul 1 s-a împlinit misiunea cu privire la Ierusalim, in capitolul 8 – Iudea, in 8:4 – Samaria, in 10 – Neamurile, iar in capitolul 13 – Evanghelia se raspandeste spre marginile pamantului.

Evanghelizarea este strâns legata de numele si persoana Domnului Isus. In Matei 28:18-20, Domnul Isus spune:”Toata puterea mi-a fost data in cer si pe pamant. Duceţi-va si faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i in Numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh.” Domnul Isus afirmă ”Eu sunt cu voi”, arătând astfel susţinerea de care El ne face parte in aceasta lucrare. In Ioan 20:21 este o alta afirmaţie prin care Domnul Isus se identifica cu viata de misiune si ne arata ca El Însuşi a împlinit aceasta porunca:”Cum m-a trimis pe mine Tatăl, aşa va trimet si eu pe voi.”

 

Misiunea lui Dumnezeu

Fondatorul misiunii este Dumnezeu. El a plătit preţul prin Jertfa Domnului Isus Cristos care este garanţia succesului misiunii. Dumnezeu ii cheamă la misiune pe credincioşi conform Planului Sau. Dumnezeu ii echipează pe credincioşi, oferindu-le resursa necesara împlinirii chemării misionare. De asemenea, Dumnezeu are aşteptări de la cei chemaţi, de la misionarii Lui.

 

Misiunea credinciosului

Credinciosul asculta si înţelege chemarea lui Dumnezeu pe care o descoperă cu ajutorul Duhului Sfânt. Creştinul crede, este convins de Dumnezeu si astfel este gata de acţiune. Convingerea pe care credinciosul o are de la Dumnezeu ii da putere sa-si îndeplinească misiunea. Creştinul lucrează, este consacrat misiunii primite de la Dumnezeu si urmăreşte împlinirea acesteia.

 

Misiunea celor misionati

Beneficiarul misiunii este omul păcătos care inca nu a luat decizia de a se întoarce la Dumnezeu, prin credinţa si pocăinţa. Sufletele nemantuite aud Evanghelia, ajungând sa asculte Vestea Buna a lui Dumnezeu pentru mântuire, iar apoi iau decizia vieţii lor. Astfel, aceste suflete vor răspunde înaintea lui Dumnezeu, in timp ce Evanghelia unora le va sluji de mântuire si altora de mărturie.

 

Misiunea lui Mesia

Următoarele profeţii despre Mesia vorbesc despre misiunea Sa: sa aducă un Legământ nou (Ieremia 31:31-34, Matei 26:26-28), sa predice Evanghelia (Isaia 61:1-3, Luca 4:17-21), sa moara pentru păcatul omului (Isaia 53:4-6, 1Petru 1:18-19), sa unească poporul lui Dumnezeu (Isaia 19:23-25, Efeseni 2:11-22) si sa cheme neamurile la mântuire (Isaia 11:10, Romani 15:9-12).

 

Misiunea celor 12 apostoli

Conform cu Evanghelia după Matei, capitolul 10, ucenicii Domnului Isus sunt misionari; slujitori activi, implicaţi, preocupaţi, interesaţi, punctuali, harnici si responsabili.  Domnul Isus i-a chemat si le-a dat putere (vs.1). Domnul Isus le-a dat invatatura si i-a trimis in misiunea Sa (vs.5). Domnul Isus le-a încredinţat o lucrare si  i-a  pus sa plătească preţul ei (vs.7-8, vs.16-18 si 21-25). Domnul Isus le-a promis cerul si i-a răsplătit (vs. 32-33, vs. 37-39). Din acest text biblic se înţelege ca: apropierea de Domnul oferă putere spirituala (vs.1), binecuvântarea Domnului ii responsabilizează pe ucenici fata de El (vs.2), împlinirea lucrării încredinţate este costisitoare pentru ucenic (vs.3) si încrederea totala in Dumnezeu primeşte răsplata veşnica de la El (vs.4).

 

Misiunea înaintaşilor noştri

Istoria Bisericii ne oferă următoarea schita istorica a misiunii:

 

PERIOADA APOSTOLICA 30-100 D.H.

Aceasta perioada a fost caracterizata de următoarele: in tot Imperiul Roman a existat o limba comuna, greaca, Imperiul beneficia de un sistem de drumuri bine dezvoltat, imperatorii erau toleranţi fata de ideile si filosofiile noi si in tot Imperiul se putea circula in libertate si siguranţa (Pax Romana).

Evenimentul central al acestei perioade a fost coborârea Duhului Sfânt la Rusalii, primul miracol de după moartea si învierea Domnului Isus, un miracol in scop misionar. Trei mii de oameni  au auzit Evanghelia  predicata in limba materna si s-au convertit.

După acest eveniment, biserica s-a stabilit la Ierusalim iar apostolii au fost primii  misionari. Mai târziu, sursele istorice si religioase afirma ca, după prigoana din Ierusalim creştinii s-au imprastiat, devenind misionari si murind in locurile pe care le-au misionat (Iacov in afara Ierusalimului, Petru la Roma, Andrei in Scitia, Toma in India, Matei in Etiopia,etc.). Apostolul cu cel mai puternic caracter misionar, pe a cărui activitate Biblia insista cel mai mult, este Pavel. El a făcut cel puţin trei calatorii in scop misionar, ca misionar al neamurilor.

 

PERIOADA PATRISTICA 100-410 D.H.

Un eveniment crucial a fost Conciliul de la Ierusalim. Numărul creştinilor a continuat sa crească si se estimează ca in jurul anului 300 d.Hr. el reprezenta cam 25% din populaţia Asiei si cam 10% din Vestul imperiului. Practic, dezvoltarea creştinismului s-a făcut prin cinci cai: promovarea invataturii evangheliştilor, acte de binefacere fata de oameni si întrajutorare unii fata de alţii, perseverenta  in fata persecuţiilor pentru credinţa, mărturia personala a credincioşilor prin dezbaterile intelectualilor si a primilor apologeţi. In aceasta perioada, creştinismul s-a transformat dintr-o religie ilegala intr-o religie la moda, bisericile din Antiohia, Roma, Alexandria fiind cele mai importante. Ignatiu, Policarp, Onisim, Iustin Martirul, Origen, Irineu, Ciprian, Eusebiu, Augustin au fost printre apologeţii care  au preferat sa moara decât sa-si lase credinţa. Ei au contribuit la definirea credinţei creştine din primele 3 secole. Cele mai importante erezii ale vremii au fost arianismul, gnosticismul si nihilismul.

Cea mai importanta schimbare a fost convertirea lui Constantin in anul 312 D.C. cu următoarele consecinţe: oprirea persecuţiilor, eliberarea exilaţilor si a sclavilor, oficializarea creştinismului, reconstruirea clădirilor bisericii, restrângerea jertfelor paganilor, ilegalizarea închinării la imparat si  oficializarea duminicii ca zi de odihna si închinare. Zeii au fost scoşi de pe monedele romane, iar răstignirea si luptele de gladiatori au fost interzise.

Ultimul fapt remarcabil a fost începutul schismei dintre Roma si Constantinopol.

Cei mai importanţi misionari au fost: Ulfila, care a slujit in timpul episcopului Eusebius in Nicomedia 311-381, Patric a fost misionar in Irlanda, in ciuda faptului ca a fost eliberat din sclavia irlandezilor, 389-461.

 

EVUL MEDIU SI CRESTINAREA EUROPEI 410-1275 D.H.

Biserica devenise deja din organism o instituţie, iar noua religie, dintr-o contra-cultura, o credinţa la moda, datorita următoarelor  schimbări: schimbarea conducerii bisericii, dezvoltarea crezurilor si liturghiilor oficiale in lupta contra ereziilor si filosofiilor greşite, eliberarea creştinismului de prigoana datorita împăratului Constantin, formarea canonului Bibliei si apariţia traducerii oficiale Vulgata, apariţia procesului de separare dintre biserica de Est si cea de Vest.

După părerea unora, Evul Mediu începe prin distrugerea Romei de către Alaric (un got din nordul Europei), iar după părerea altora odată cu moartea lui Augustin, primul patriarh.

Evul Mediu a fost numit de creştini „perioada increstinarii Europei”. Acestei perioade ii sunt caracteristice convertirile in masa.

Mişcarea ce a menţinut focul misionar in aceasta perioada a fost Mişcarea Monastica începuta in manastirile Sfântului Basil din secolul al IV-lea. A început astfel o trezire spirituala in rândul lucrătorilor bisericii si acest grup a fost dedicat in special lucrării spirituale, călugării fiind ocupaţi cu traducerea Bibliei si a altor materiale creştine. Călugării au fost intretinatorii bibliotecilor, precum si misionari in comunităţile locale, cei mai cunoscuţi misionari fiind: călugărul Augustin, 505-603, care a urmărit misiunea transculturala la englezi, Columban, 550-615, misionar in Galia, Germania si Burgundia unde a întâmpinat opoziţia clericilor, secularismului si a corupţiei din biserica, Willbrord, 658-759, unul din primii misionari din Anglia ce a misionat Belgia si Olanda; Bonifaciu, 680-754, nobil englez devenit călugăr benedictin, misionar in Germania si Belgia; Anskar, 801-865, a misionat Scandinavia, cunoscut ca apostolul Nordului; călugării din Constantinopol au misionat in Cehia de azi; Boris, regele Bulgariei, a trimis misionari călugări pe teritoriul fostei Republici Yugoslavia si Croaţia, iar Biserica din Rusia a luat fiinţa prin implicarea Constantinopolului.

Totuşi, corupţia a afectat si acest sistem misionar, astfel oamenii bogaţi au avut posibilitatea sa-si cumpere poziţii de conducere, fara a fi chemaţi de Dumnezeu. Manastirile au fost folosite in cele din urma ca puncte de administrare pentru domeniile feudale ale conducătorilor politici. Legate de rege si corupte, aceste centre au devenit o piatra de poticnire pentru oameni, deşi la început au fost o binecuvântare. Lumina a rămas strălucitoare prin efortul călugărilor irlandezi, care nu au încetat sa-si mărturisească crezul prin vorbire, prin acţiuni sociale si prin modul lor de viata. In timp, mişcarea monastica s-a dovedit corupta, având nevoie de mai multe reforme, intre anii 900-1517, acestea oferind modelul pentru reforma luterana. Intre anii 1000-1300 s-au dezvoltat mai multe ordine monastice cunoscute pentru implicarea lor sociala si pentru misiune. Timp de 200 de ani, cruciadele au fost o piatra de poticnire pentru evanghelizarea musulmanilor. Europa de Vest a masacrat „in numele lui Cristos” mii de musulmani.

Un alt eveniment important a fost schisma dintre Biserica de Est si cea de Vest, ruptura determinata de lupta pentru putere a papei asupra bisericii si diferenţele culturale. Efectul a fost devastator pentru ca biserica nu a mai avut de transmis un singur mesaj.

 

PERIOADA RENASTERII

Următorii 300 de ani au fost cunoscuţi ca „Era explorărilor si descoperirilor”. Aceasta epoca ii are ca protagonişti pe Cristofor Columb (1492), Bartolomeu Diaz (1483), Vasco Da Gama (1498). O faimoasa descoperire a fost cea a tiparului de către Johanes Gutenberg 1400-1468 si astfel a apărut prima Biblie tipărita in latina, in anul 1456. In aceasta perioada biserica a pierdut din influenta asupra societatii. Oamenii au nesocotit Biserica si, din dorinţa lor de explorare, au deschis uşa pentru filosofiile umaniste, dar si pentru ideile noi ale reformatorilor precum Luther.

Cele mai mari evenimente petrecute in  aceasta perioada au fost: Reforma protestanta, continuarea si expansiunea Bisericii Catolice in Colonii si începutul miscarii misionare protestante, prin pietiştii si moravienii din secolul al XVIII-lea.

Oamenii implicaţi  au fost: Petru Waldo (1157-1217), om de afaceri, care a produs o mişcare de reforma in Franţa in urma citirii unei traduceri neoficiale a Noului Testament, John Wycliff (1329-1384), teolog englez care a spus ca Biblia este singura autoritate pentru credincioşi, el traducând Biblia in engleza, din latina, Jan Hus (1374-1415), preot din Praga a criticat corupţia biserici si a îndemnat la supunere fata de Biblie si Girolamo Savonarola (1452-1498), călugăr dominican a criticat  in Italia corupţia Papei si  a fost condamnat la moarte.

Luther, fost călugăr Augustinian, preot la 27 de ani, a criticat sistemul indulgentelor si a scris 95 de teze pe care le-a afişat pe uşa biserici din Witenberg, Germania. Tezele au fost considerate principiile de baza pentru formarea credinţei protestante. Doctrina reformatorilor a fost prezentata in fata dietei de la Augsburg unde in anul 1530 s-a înfiinţat in mod oficial Biserica Luterana.

Cei mai cunoscuţi misionari ai acestei perioade au fost: Bartolomeu De Las Casas (1474-1566), misionar in Caraibe, călugăr Dominican, Francis Xavier(1506-1552), misionar in India, Malaiezia si apoi in Japonia, călugăr Iezuit din Spania; Mateo Ricci (1552-1611), misionar in China, călugăr iezuit din Italia; Robert Nobili (1577-1656), misionar in China si India, călugăr iezuit italian.

Din cauza dezvoltării reformei in Germania si in naţiunile scandinave, au apărut si alte reforme cu doctrinele lor specifice si anume: mişcarea anabaptiştilor din Olanda, Elveţia si Cehia, reforma lui Jean Calvin 1509-1564, din Franţa si Elveţia si reforma lui John Knox in Scoţia, 1513-1572.

La 140 de ani de la reforma lui Luther a avut loc prima mişcare misionara protestanta a Pietiştilor care a început aproximativ la 1660. Pietiştii au dorit sa se întoarcă la creştinismul evanghelic. Primii misionari trimişi au fost Bartolomeu Ziegenbalg si Heinrich Plutschau, in Indiiile de Est. Misiunile din Halle si Herrnhut au fost cele mai importante din Europa continentala, in secolul al XVIII-lea.

 

MISCAREA MISIONARA MODERNA din 1792

In  Marea  Britanie s-a înregistrat un progres deosebit, o mişcare care va fi cea mai puternica pana la mijlocul secolului al XX-lea, datorita influentei celor doi lideri, John Wesley si George Whitefield, cu rădăcini in mişcarea moraviana.

Un alt mare misionar a fost William Carey (1761-1834), cel  care    a

a înfiinţat Societatea Misionara Baptista in anul 1793. El a fost promotorul misiunii moderne.

Odată cu trezirea spirituala din Anglia, in America s-a produs o alta trezire sub influenta puritanilor, a metodiştilor, a prezbiterienilor, a quakerilor si a marilor predicatori, ca Jonathan Edwards (1703-1758) si George Whitefield. Intre anii 1733-1740, mii de oameni au venit la Hristos. Misiunile printre indienii americani s-au înmulţit si David Brainerd a fost primul care a avut dorinţa de a misiona printre indienii din America de Nord. O mişcare cu mai mult succes decât cea a misionarii indienilor din U.S.A., a fost cea a misionarilor americani in străinătate, prin Adoniram Judson (1788-1850).

Alţi misionari cunoscuţi din prima era a misiunii moderne au fost: Sarah si George Boardman, care au lucrat in Birmania cu Adoniram Judson, Henry Martyn (1781-1812), preot anglican care a tradus Biblia in limba hindustana, in India si in Persia, in limbile persana si araba; Robert Morrison, englez, a fost primul misionar protestant in China, Karl Gutzlaff (1803-1851), neamţ ce a misionat in China, in Indonezia si in Thailanda, Hiram si Sybil Bingham, americani care au lucrat printre indienii din insulele Pacificului intre anii 1819-1889, Alexader Duff, scotian care a lucrat in India intre anii 1830-1850, Robert si Mary Moffat, scotieni ce au lucrat in Africa de Sud  timp de 53 de ani, Henry Nott si John Williams si altii, care s-au dus in insulele Pacificului.

A doua perioada a miscarii misionare moderne  a fost caracterizata de misiuni interne. Hudson Taylor a fost unul din primii misionari care a acceptat provocarea si a fondat „Mişcarea misionara pentru evanghelizarea oamenilor din interiorul tarii’’.

Un alt mare misionar a fost David Livingstone. El a misionat in interiorul Africii. Alţi misionari care si-au riscat viata pentru a duce Evanghelia au fost: George Grenfell (1849-1906), baptist englez care a deschis drumul pentru Evanghelie in Congo, Alexander Mackay (1850-1890), anglican englez care a deschis drumul pentru evanghelizare in Uganda, Mary Slessor (1848-1915), prezbiteriana din Scotia care a deschis drumul pentru evanghelizarea in  Nigeria si Jonathan Goforth (1859-1925), canadian care împreuna cu şotia sa a deschis in China multe locuri pentru evanghelizare.

Filosofia sociala a fost dominata de patru mari idei: Materialismul, Raţionalismul si Umanismul, Marxismul si Evoluţionismul.

Intre anii 1860-1914, Africa a fost impartita in 50 de naţiuni de colonişti care nu au ţinut cont de teritorii si triburi, cauzând războaie pana in ziua de azi. Misionarii din aceasta perioada  au avut o misiune grea, dar cu ajutorul lui Dumnezeu lucrarea misionara s-a dezvoltat.

S-a  dezvoltat lucrarea de misiune a femeilor, Taylor fiind primul  care a încurajat folosirea femeilor  in misiunea transculturala.                              Războiul Civil  din S.U.A. a accentuat modificarea condiţiilor ce sunt necesare pentru trimiterea femeilor in misiune. Astfel, in 1900 existau deja peste 40 de organizaţii ale femeilor evanghelice in misiune si peste trei milioane de femei participau activ in S.U.A.

Aceasta  ultima perioada, 1792 pana in prezent, este caracterizata  de „susuri si coborâşuri”, atât in privinţa lucrătorilor, cat si in cea a ocaziilor de dezvoltare.

 

Concluzie

Lucrarea de câştigare a sufletelor oamenilor este mai importanta decât treburile pamantesti. In Matei 4:18-22, Domnul Isus le cere ucenicilor sa renunţe la prima slujba in favoarea celei de-a doua. Atunci când vorbim despre latura misionara a bisericii, credem ca ea este primordiala si nu  este doar ceva adiţional.

Acum trăim timpul chemării la misiune pentru generaţia noastră. 2 Timotei 2:2-3 „Si ce-ai auzit de la mine, în fata multor martori, încredinteazã la oameni de încredere, care sã fie în stare sã înveţe si pe alţii. Sufere împreunã cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.”

Pastor Ion Damian 

 

 

O chemare sfântã

2 Timotei 1:9

„El ne-a mântuit si ne-a dat o chemare sfântã, nu pentru faptele noastre, ci dupã hotãrârea Lui si dupã harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,”

2 Petru 1:10-11

“De aceea, fraţilor, cãutati cu atât mai mult sã vã întãriti chemarea si alegerea voastrã; cãci, dacã faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodatã. În adevãr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împãrãtia vesnicã a Domnului si Mântuitorului nostru Isus Hristos.”